Prezentarea Parohiei Berbești

Parohia Berbești face parte din Protopopiatul Horezu, Arhiepiscopia Râmnicului și cuprinde localitățile: Roșioara, Dămțieni, Berbești și Valea Mare, situate în partea de nord a orașului Berbești din județul Vâlcea

Principalul locaş, ridicat la 1 km de centrul oraşului, între 1990-2004, prin osteneala preoţilor Valerian şi Gheorghe Mateescu, cu ajutorul enoriaşilor şi al conducerii Intreprinderii Miniere din Berbeşti, are hramul Înălţarea Domnului[1].

Este situată la drumul județean Milostea-Bălcești, fiind o construcție nouă și impunătoare. Lucrările au început în anul 1992, piatra de temelie fiind pusă în timpul P.S. Gherasim, Episcopul Râmnicului. Biserica are un interior spațios în formă de cruce. Catapeteasma este realizată din lemn sculptat și împodobită cu frumoase picturi. Pictura interioară este în frescă, fiind realizată de pictorul Gheorghe Țivrea din comuna Slătioara, Județul Vâlcea, între anii 2002 -2003. În exterior Biserica are trei turle, una mai mare centrală și două mai mici ,deasupra pronaosului. Alăturat se află clopotnița construită pe schelet metalic. Slujba de sfințire a acestei biserici a fost săvârșită de P.S. Dr. Irineu, Arhiereu-Vicar al Episcopiei Râmnicului, actualul Mitropolit al Olteniei, înconjurat de un numeros sobor de preoți și diaconi, la data de 7 noiembrie 2004. La acest eveniment emoționant au participat numeroși credincioși din parohie și din parohiile învecinate, oficialități ale administrației județene și locale, personalități culturale între care și regretatul poet basarabean Grigore Vieru.

Această biserică este rezultatul unei îndelugate trude şi a fost construită, în primul rând ca o necesitate, deoarece în parohie se aflau doar bisericuţe de lemn înconjurate de cimitir. Cu trecea timpului deveniseră neîncăpătoare pentru credincioşii prezenţi la sfintele slujbe, simţindu-se nevoia unei biserici mai mari, din zid. Au contribuit la ridicarea acestui sfânt locaş enoriaşii acestei parohii şi alţi drept credincioşi.         

Biserica filială cu hramul Cuvioasa Parascheva (Dămțeni) (1848)                                               

Construcția a primit înfățișarea actuală în urma unei refaceri din temelie în anul 1847, moment surprins în pisania de peste intrare. Se poate presupune că intenția renovărilor a fost de a moderniza vechea biserică de lemn, înlocuind altarul, iconostasul și pereții transversali de lemn cu structuri de zid.

Prin îmbrăcarea cu cercuială și tencuială în interior și pe exterior, biserica a primit aspectul unei biserici de zid. În final a fost pictată generos, atât în interior cât și în exterior. La intrare, peretele înalt al tâmplei a permis desfășurarea pe larg a temei „Judecății de apoi”. Intrarea este prinsă între raiul din stânga și iadul din dreapta, teme regăsite și la alte bisericuțe de lemn pictate, din zona Vâlcii. În tpronaos  sunt pictați o parte din ctitorii însemnați în pisania de la 1847, putând fiind recunoscuți Ionu Oșovei și diaconul mania cu soțiile lor pe peretele de sud. În dreapta ușii de la intrare se ală pictați ținând în mână imaginea răsturnată a bisericii, Constantin, fiul lui Ion Gecu Slăvescu, alături de soția și de fiul lor.

Un moment important  din existența acestui lăcaș este redat de pisania din tindă, peste intrare, din care aflăm că: „Această Sf[ântă] și D[umn]zăiască biserică ce se prăznuește cu hramul Cuvioasa Paraschiva din satul Dămțeni, fiind aprobată spre dărâmare, a fost scoasă din ruină de către preotul Iosif Bălteanu paroh, cu toți fii săi duhovnicești din Turcești, județul Vâlcea spre veșnica pomenire, între anii 1913-1922. 30 august 1922”. Această stare critică în care ajunsese biserica se datora și lucrărilor de modernizare din 1847-1848. Înlocuirea pereților transversali din lemn cu cei de zid a slăbit capacitatea structurii de a susține greutatea acoperișului, ceea ce a dus în timp la dislocarea (îndepărtea) pereților longitudinali. Pentru a opri acest proces, structura a fost prinsă în cingători și întărită transversal cu tiranți de fier. Este posibil ca tot atunci să se fi completat și pictura murală.

Pe lângă cimitirul existent la această bisericuță, începând cu anul 2008 s-a strămutat aici și cimitirul de lângă Biserica din Valea-Mare. Tot în această perioadă s-a refăcut și modernizat șopronul prăznicar ce se află în incintă, datorită extinderii cimitirului.

Biserica filială cu hramul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil  (Roșioara) ( 1864-1867) se află în satul omonim Roșioara și poartă hramurile „Sfinții Voievozi” și de asemenea „Intrarea în Biserică” și „Cuvioasa Paraschiva”. Vechimea ei nu este cunoscută doar momentul refacerii ei în forma actuală, prin pisania de la 1867. Se distinge prin pictura interioară și din pridvor, îndeosebi prin arhanghelii veghetori de la intrare macheta bisericii din naos și prin pomelnicele de la proscomidiarul din sfântul altar.

Nu se cunoaște vechimea lăcașului din Roșioara, însă succesiunea de trei hramuri sugerează cel puțin două momente de rectitoriri anterioare. O veche pisanie s-ar mai putea afla sub stratul de tencuială din exterior sau din interior. Trăsăturile planimetrice și sculpturale indică ridicarea ei cel mai probabil în sec. al XVIII-lea . Pe spatele icoanei împărătești a Mântuitorului  apare o scurtă însemnare a zugravului: "Ilie zugravu Dozăscu 1856"

Construcția a primit înfățișarea actuală în urma unei refaceri din temelie între anii 1864-1867. Pisania surprinde momentul istoric de tranziție din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza spre cel al regelui Carol I. Printre ctitori responsabili de pictarea bisericii a fost evidențiat preotul Constantin Pranda din Fometești, pe care îl întâlnim pictat și în altarul bisericii din Valea Babii (Rugetu, comuna Slătioara, Vâlcea).

Până în anul 2004 când s-a sfințit Biserica cea mare, această bisericuță a fost biserica parohială a parohiei, aici desfășurându-se cele mai multe evenimente din viata religioasă a enoriașilor (boteze, cununii, etc.).

După anul 2010 s-a ridicat în apropierea bisericii o clopotniță din metal pentru a proteja turla din lemn unde se afla clopotul. De asemenea, pentru o mai bună desfășurare a hramurilor acestei bisericuțe, dar și a celorlalte evenimente religioase, în special cele legate de cultul morților, s-a construit cu sprijinul credincioșilor un șopron-prăznicar.

În incinta bisericii se află cimitirul care în decursul anilor s-a extins cu ajutorul donațiilor de teren făcute de credincioși.

Casa parohială -1936

Potrivit unui inventar datat 27 septembrie 1941, casa parohială este datată 1936, fiind construită de către enoriașii acestei parohii în timpul preotului D. Grigorescu. Construcția este din cărămidă și după 1949 a fost ocupată abuziv de către autoritățile vremii.

În urma demersurilor făcute de către preotul Mateescu Valerian și membrii Consiliului parohial, casa a fost recuperată în instanță și în prezent se află în proces de renovare și reparare datorită faptului că mai mult timp a avut un statut incert.

Astfel, s-a refăcut împrejmuirea cu gard în partea din faţă a imobilului, s-au făcut reparaţii la acoperişul degradat de trecerea anilor şi urmează să se reamenajeze interiorul pentru ca această construcţie să-şi redobândească frumuseţea şi menirea de altădată.

În același inventar mai sunt amintite două construcții: un grajd de zid (1936) și o bucătărie de vară (1937) care astăzi nu se mai găsesc fiind probabil demolate în perioada comunistă.

Biserica filială cu hramul Sfântul Dimitrie (Păsărei) (1819) 

Anul construcției bisericii, 1819, a fost însemnat într-o pisanie nouă, care probabil preia datarea dintr-o pisanie anterioară. Momentul ridicării bisericii la începutul secolului 19 este întărit de prezența crucii de mormânt în altar, datată din anul erei bizantine 7340, adică anii 1831-1832 ai erei noastre.

Pisania modernă, pictată pe un lemn prins peste intrarea în naos, afirmă: „Sfânta biserică munument istoric Sf. Dimitrie din satul Păsărei, com. Berbești, clădită la 1819, reparată de preotul Iosif Bălteanu cu toți fii săi duhovnicești ai com. Turcești și Berbești spre pomenire între anii 1924-1925. Pictor Vasile”. Această pisanie surprinde o importantă inițiativă de a repara biserica și a-i asigura existența pentru mai departe.

În pronaos, deasupra ușii de la intrare găsim o altă pisanie scrisă pe lemn cu lucrătorii ce au participat la repararea bisericii datată 21 august 1925. În anul 2009 cu sprjinul autorităților locale și prin contribuția enoriașilor s-a refăcut învelitoarea de șiță de pe biserică și clopotniță, iar în 2013 s-a refăcut şi o mare parte din împrejmuirea cu gard din lemn. Această bisericuţă nu are pictură interioară şi nici nu este tencuită pe interior, păstrându-şi frumuseţea arhaică, fiind un obiectiv de vizitat pentru cei care apreciază frumuseţea vechilor biserici  din lemn.  

Biserica filială cu hramul Sfântul Nicolae (Valea Mare) (1863)

În amintirea faptelor și spre pomenirea ctitorilor se păstrează câteva inscripții. Astfel în dreapta intrării, peste funia brâului median apare incizat: „Leat 7295”, adică anii 1786-1787. Istoricul Ioan Popescu-Cilian a citit în perioada interbelică o altă inscripție, ceva mai veche, azi neidentificată: „popa Andrei cu enoriașii în anul 7285 dechemvrie 6”, adică anul 1776 al erei noastre. Popa Andrei se regăsește în pisania nedatată de pe tâmpla iconostasului. 

În anii 1818-1819 s-a înfăptuit o reparație a structurii bisericii, care probabil a cuprins și schimbarea tălpilor și îndreptarea temeliei de piatră sau zid. Biserica a fost prenoită apoi de preotul Andrei Roșescu și alții în 1863, septembrie 14, fiind astăzi considerat ctitorul bisericii și pictat pe peretele de la intrare în dreapta.

Datorită lucrărilor de extindere a E.M.C. Berbești cu aprobarea Guvernului României și a Arhiepiscopiei Râmnicului, biserica împreună cu cimitirul au fost strămutate pe actualul amplasament în 2007-2008. După remontare, interiorul a fost pictat de nou. Pisania scrisă cu această ocazie reiterează evenimentele din trecutul bisericii, mai puțin precise pentru perioada veche, însă relevante pentru cele petrecute după cumpăna secolului al XIX-lea: „Această sfântă biserică cu hramul Sfântului Nicolae ... a fost renoită prin decret regal în 1908. În anul 1922 a fost tencuită și pictată în tehnica ulei de pictorul Victor Fulgescu din Costești. Biserica actuală e rezultatul strămutării în anul 2008. Pictura nouă a fost realizată în anul 2009, în tehnica frescă, de către pictorul profesor universitar Sava Nicolae, în colaborare cu fiica Irina. Lucrările au fost posibile datorită: Compania Națională a Lignitului - Oltenia, exploatarea minieră Berbești, S.C. Star group SRL, resfințită la data de 30 mai 2010 cu binecuvântarea I.P.S. Gherasim,Arhiepiscopul Râmnicului de către PS Emilian Lovișteanul,Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.”

Lucrările de strămutare au început în timpul P.C. Preot Mateescu Gheorghe, iar sfințirea s-a făcut în timpul P.C. Preot Șolea-Mateescu Ion, preot paroh și P.C. Preot Milea Bogdan, preot co-slujitor. După  lucrările de strămutare nu s-a mai păstrat tencuiala exterioară, iar învelitoarea acoperișului este din șiță. 

Pe lângă activitățile administrativ- gospodărești  de întreținere, renovare și înfrumusețare a locașurilor de cult, dar și de construirea unor anexe necesare unei bune desfășurări a activității religioase, în cadrul parohiei se desfășoară și o permanentă activitate de catehizare atât a adulților prin cuvântul de învățătură rostit la diversele slujbe (Sf. Liturghie, Sf Taine, ierurgii), dar și cu tinerii prin parteneriatele încheiate cu școala din parohie, prin proiectele implementate.                                                           

De asemenea, în cadrul parohiei se desfășoară și o bună activitate social-filantropică prin asistența religioasă acordată persoanelor în vârstă sau bolnave, prin organizarea de colecte și împărțirea de pachete pentru cei lipsiți sau  sinistrați. Toate aceste activității sunt posibile cu sprijinul enoriașilor, al Primăriei, al Consiliului Local și al altor binefăcători sub îndrumarea spirituală a celor doi preoți slujitori.